O coajă de pâine şi un pahar cu apă sau cu vin - acesta este prânzul aproape zilnic al lui Tudor Groian, angajat al brigăzii nr. 4 a unei gospodării ţărăneşti din Răzeni, r-l Ialoveni. De cinci ani de zile, după ce nevasta i-a plecat la muncă în Rusia, rămas acasă cu cei trei copii, bărbatul leagă tei de curmei ca să nu-i înghită foamea. Ba, colac peste pupăză, femeia în loc să-i aducă bani de la ruşi, în urmă cu trei ani i-a oferit un alt cadou - al patrulea copil. Şi de atunci Tudor are acasă patru guri de hrănit, în timp ce nevastă-sa continuă să se afle departe de casă.
„La numai 30 km de Chişinău, o altă ţară…”
„Am primit-o înapoi cu tot cu copilul altuia, ca să nu stricăm familia. Ce să facem alta? De foame încă nu murim. Pe unde cumpărăm, pe unde ne mai hrănim din grădină. E greu, dar trebuie să mergem înainte”, ne-a mărturisit bărbatul. De când e cu criza asta, soţia lui Tudor nu prea are de lucru şi-i trimite cam o dată la trei-patru luni câte o sută de dolari. El câştigă până la 450 de lei pe lună, 3400 de lei a făcut în total în anul 2008. Acum bărbatul e optimist, pentru că a dus-o şi mai greu. A fost la un pas de a fi părăsit de soţie. Tiptil-tiptil, femeia furase din casă toate actele copiilor, în ideea că îi va putea lua cumva la Moscova. Dar n-a fost să fie aşa. Lacrimile bărbatului, implorările micuţilor, dar şi mustrarea doamnei viceprimar au oprit-o de la acest gest nesăbuit. I-a promis lui Tudor că va reveni acasă peste două luni şi omul acum e în culmea fericirii. Mezina îl iubeşte mai ceva decât pe un tată şi el uită de toate necazurile. E unica fiică şi, deşi e mărişoară deja, Tudor o poartă în braţe ca pe o comoară.
Rămas acasă cu şase copii…
Un vecin de-al lui Tudor, care şi-a ascuns numele, pentru că „lumea în sat e tare invidioasă”, ne-a povestit că o duce cu mult mai bine, deşi timp de şase ani a rămas în gospodărie cu şapte copii - patru fete şi trei băieţi. I-a fost greu, se înţelege, dar copiii au moştenit hărnicia de la părinţi şi au fost tare ascultători. Acum fiul său de 24 de ani munceşte împreună cu mama sa în Italia. Familia s-a pus un pic pe picioare şi datorită bărbatului, care e muzicant şi mai câştigă, de bine, de rău, pe la petreceri. Pe bărbat îl revoltă cel mai mult faptul că este nevoit să plătească anual 13.000 de lei pentru studiile celor două fiice, studente la politologie şi ştiinţe politice. Mai ales că şi al treilea copil vrea să dea la facultate anul acesta.
A treia familie pe care am cunoscut-o la Răzeni este un caz mai puţin fericit. Mama a plecat şi s-a căsătorit în România, iar tata - la Moscova, copiii au rămas în grija rudelor. Iar în familia Andriuţă tata a rămas cu patru copii acasă, iar gospodina a plecat în Italia şi nu mai dă niciun semn de viaţă.
Circa 1700 de locuitori din Răzeni au plecat la munci în Italia, Franţa şi Elveţia, a treia parte dintre ei sunt pe cale de divorţ. Nici criza economică mondială nu-i aduce pe oameni înapoi la vetrele lor. Există o fabrică de vinuri în localitate, ce oferă cam 40 de locuri de muncă. Atmosfera la Răzeni e apăsătoare. Drumuri desfundate, copii fără părinţi, şomeri şi case pustii - acesta este tabloul de azi al vestitei localităţi, baştina lui Ion Inculeţ, preşedintele Sfatului Ţării, şi a lui Ion Pelivan, cunoscutul membru al primului parlament al Basarabiei. La numai 30 de km de Chişinău, o altă ţară...
Petru Cotorobai, un bătrân de peste 70 de ani, susţine că „atât de greu n-a fost nici după război şi nici după foamete. Acum ne amintim cât de bine am trăit în copilăria noastră. „Democraţia moldovenească” ne-a distrus viaţa. Am umplut tot globul cu copiii noştri”. Moşul are nouă copii, una dintre fiice este măritată în Franţa.
Dumitru, un bărbat de 47 de ani, se duce la Moscova la câştig de trei-patru ori pe an, „când îi pică ceva de lucru”. E îmbătrânit de greutăţi şi nu ştie cum „îşi va ridica cei patru copii”, cel mai mic dintre care are zece ani, iar cel mai mare - peste 20 de ani. „Vrem în Europa, dar de lucru nu avem. Unul Dumnezeu ştie cum ne mai învârtim. Slava Domnului că lumea e cuminte şi nu se apucă de furat unul de la altul. Mă tem să nu începem să ne gâtuim. Deoarece suferă mult, oamenii la noi mor pe la 50-55 de ani. Se apropie alegerile şi tare nu vrem să fie iarăşi o amăgeală şi să câştige iar comuniştii. Preşedintele republicii trebuie să fie ales de tot poporul. Altă soluţie nu există decât să schimbăm orânduirea”.
Căminul cultural - darul lui Ion Inculeţ pentru Răzeni
Ion Luchian e primar la Răzeni din 2003. Zice că găsise localitatea pe atunci ca după război. Sprijinit de Fundaţia germană „Pro humanity”, USAID şi de Fondul ecologic, a reuşit să renoveze sistemul de aprovizionare cu apă potabilă, care nu funcţionase vreo 15 ani. 1800 de familii din cele 2500 deja sunt conectate la apeduct. În 2005 a început construcţia unui gazoduct strategic de 34 de kilometri prin Gura-Galbenă - Răzeni - Cigârleni - Gangura - Misevca - Alexandrovca şi Cărbuna. Aşa că se va rezolva treptat şi problema gazificării localităţilor.
„Avem peste o mie de gospodării ţărăneşti, care activează foarte greu. Agricultura nu este subvenţionată de stat, nu este creată o piaţă de desfacere, unde oamenii să-şi poată comercializa producţia. Ne preocupă şi renovarea Căminului cultural, construit în 1937 din banii lui Ion Inculeţ, aflat în delăsare timp de două decenii. Sperăm ca în luna noiembrie, de Hramul satului, să inaugurăm acest edificiu reparat, pe care vom instala o placă memorială”, a menţionat Ion Luchian. Demn de menţionat e faptul că satul Răzeni s-a înfrăţit cu Bârnova, localitate din judeţul Iaşi, unde a trăit Ion Inculeţ cu familia sa.
La Mileştii Noi, alt sat din subordinea primăriei Răzeni, a fost reconstruit un gimnaziu de tip european, tot cu ajutorul fundaţiei germane. Copiii de acolo beneficiază de cele mai bune condiţii de studii. La Răzeni funcţionează un liceu, dar duce lipsă de cadre didactice, fiindcă o bună parte dintre acestea au emigrat. La „putere” sunt dascălii pensionari.
Ion Terenti, directorul Şcolii profesionale din Răzeni, ne povesteşte că instituţia e prevăzută pentru 520 de persoane, în timp ce în prezent studiază doar 330 de elevi din toată republica. Este unica şcoală de meserii ce pregăteşte specialişti în domeniul telecomunicaţiilor. Montatori de cabluri şi linii telefonice, operatori pentru oficiile poştale, croitorese şi tâmplari sunt profesiile ce pot fi deprinse aici şi domnul director este îngrijorat ca şcoala să nu fie desfiinţată, căci numărul elevilor descreşte pe an ce trece.
„Să învăţăm copiii a munci, şi nu a fura”
Constantin Sainsus, fostul director şi profesor de matematică de la şcoala din Răzeni, de 16 ani se ocupă de grădinărit. A renunţat la şcoală, fiind nevoit să-şi întreţină familia din roadele pământului. Creşte şase soiuri de agriş şi multe flori şi zice că-i tare mulţumit de această mică afacere. Se miră foştii lui colegi de breaslă, care l-au cunoscut ca dascăl bun timp de 32 de ani, de unde are atâta perseverenţă în noua îndeletnicire. „Trebuie muncă multă, pământul nostru e cea mai mare bogăţie, dar avem o mare durere că oamenii noştri s-au obişnuit în perioada colhozurilor doar să ia. Şi pe atunci aveam cireşii, zarzării, vişinii, coacăzul şi via mea. Acum nici nu am nevoie să ies din grădină, ea mă hrăneşte pentru că îi „acord atenţie”, zice Constantin Sainsus.
A călătorit mult în perioada URSS prin Crimeea, Georgia, regiunile Sankt Petersburg, Lvov şi de fiecare dată aducea acasă câte o rădăcină-două. La un moment dat, a înţeles că doar el în localitate are soiuri de plante diferite de cele ce se cultivă acolo în mod tradiţional. „Viaţa m-a făcut să întreprind ceva. Întotdeauna am preţuit munca. Odată am fost întrebat ce deosebire există între matematică şi ceea cu ce mă ocup eu. Am zis: matematica se face cu pixul şi cartea, iar activitatea mea din prezent - cu gândirea şi hârleţul. Mă ajută şi soţia, şi fiul. Comercializez, în special, puieţi. Toamna am avut clienţi mulţi, care mi-au cumpărat sute de arbuşti. Azi tinerii nu mai vor să lucreze pământul. Din acest motiv, avem sate unde nu ai cu cine vorbi. Şcolile trebuie să aibă trei-patru hectare de teren ca să învăţăm copiii a munci, şi nu a fura, să dezrădăcinăm această mentalitate sovietică”, zice Constantin Sainsus.
Businessmanul anului visează la modelul olandez în agricultură
Nicolae Cotorobai a fost declarat businessmanul anului 2008 în raionul Ialoveni. 1500 de hectare de pământ arendează el de la 1200 deţinători de cote. Creşte grâu, orz, floarea-soarelui, roşii, castraveţi, varză, ardei dulci, struguri şi mere. Şase ani a cultivat sfecla de zahăr. Ne povesteşte cu multă tristeţe despre această afacere nerentabilă în RM. Nicolae Cotorobai visează la modelul olandez în agricultură, unde toate tranzacţiile se realizează prin internet şi statul oferă îngrăşăminte şi dotaţii substanţiale agricultorilor.
„Sunt mereu în pierdere, în cei 38 de ani de activitate în agricultură, o situaţie mai grea nu am văzut. Am datorii permanent, de unde să-mi dea statul dotaţii, dacă e moartă industria? Cumpăr motorina şi piesele de schimb la preţuri exagerate. Am 150 de angajaţi care au lefuri mici, pe când acum doi ani aveam în subordine aproape trei sute de oameni!”. Nicolae Cotorobai candidează pe listele PLDM la scrutinul pentru parlamentare şi speră că o guvernare competentă ar putea schimba situaţia în agricultură.
Vin de care beau cosmonauţii
Un atu al localităţii este că va fi inclusă într-un traseu turistic care va trece prin Ialoveni şi prin vecinătate. Bordeiul turcilor din pădure, locul pe unde au trecut acum sute de ani păgânii, constituie loc de atracţie turistică. La urma urmei, Răzeni este şi un simbol pentru toţi românii, unde s-au născut Inculeţ şi Pelivan, unde mai trăiesc urmaşii acestor mari personalităţi. Indubitabil, ar putea deveni una dintre cele mai vizitate localităţi de turişti, nu numai de Voronin, Tarlev şi Lupu, pe care nu i-au deranjat nici măcar drumurile înfundate de acolo.
„Avem oameni care se ocupă cu diverse meşteşugării, două iazuri pline cu peşte, peisaje naturale deosebite, o gospodărie silvică, două biserici…”. Oamenii mai sunt mândri de faptul că anume din viile lor de pe dealul dinspre Cărbuna se producea un vin pe care îl consumau toţi cosmonauţii sovietici. „Nu era comisie unională care să nu vină pe la noi şi să nu coboare în beciul fabricii noastre de vinuri. La noi nu e mai rău decât la Mileştii Mici”, susţine viceprimăriţa Teodora Roşca.
Banca Răzeni, redeschisă după 1910
Gheorghe Gurău este şeful ONG-ului „Inform Răzeni”, un centru de informare şi consultanţă. Acolo localnicii pot afla despre tot ce le pofteşte inima - cum să semene, cum să vândă pământ, despre traficul de oameni etc. Asociaţia colaborează cu Federaţia fermierilor, cu Centrul „Contact” şi alte ONG-uri, dl Gurău recomandându-le consătenilor săi specialişti din capitală, în funcţie de problemele pe care le au. „Am format o asociaţie de economie şi de împrumut ce oferă credite pentru agricultură, consum, construcţii şi chiar pentru nunţi. De fapt, suntem banca satului nostru. Elaborăm proiecte şi astfel obţinem finanţare din străinătate. Primul împrumut acordat unei persoane e de două mii de lei şi suntem nişte concurenţi serioşi băncilor în comisioane”, susţine Gheorghe Gurău. Oamenii au revenit la vechea denumire - Banca populară „Furnica-Răzeni” - din 1910, şi sunt tare mândri că ar putea să se descurce nu mai rău decât străbunii lor. Deocamdată, în comună circulă 1 milion 600 de mii de lei împrumuturi.
„Ca urmare a distrugerii spirituale, răzenenii sunt cam pasivi în ceea ce priveşte implicarea în rezolvarea problemelor localităţii. Şi în această campanie electorală oamenii se simt înşelaţi. Sperăm ca, odată cu trecerea anilor, cei plecaţi din sat să revină cu o altă mentalitate, deoarece doar ei ar putea să-şi reînvie satul. O altă generaţie va consolida o echipă în sat şi colhozul va dispărea şi din mintea omului”, este convins Gheorghe Gurău.
Optimişti şi primitori
La Răzeni, speranţa nu moare niciodată. Nicio palmă de pământ liber nu găseşti. Tinerii solicită în permanenţă locuri pentru case. Chiar şi în aceste vremuri grele, răzenenii joacă nunţi de le merge vestea prin toată republica. De Hramul comunei, te simţi ca în sânul lui Avram printre aceşti oameni primitori. Mai există speranţă în bine pentru fiecare, altfel nu ar fi urmaşii unor oamenii care au făcut Marea Unire. Grupul etnofolcloric „Răzeneanca” ne reaminteşte de tradiţiile noastre populare care vor dăinui mereu în localitatea „aşezată de Ştefan cel Mare”, la hotarul dintre judeţele Lăpuşna şi Tighina.
Criza rurală în viziunea demografului
„Chiar dacă suntem cea mai ruralizată ţară din Europa, starea de lucruri din acest spaţiu este departe de a fi apreciată ca normală. Numărul localităţilor este în continuă scădere. De la mijlocul secolului XX până în prezent au dispărut peste trei sute de sate, fie că au fost comasate, fie că au dispărut prin prisma de priorităţi. La recensământul din 2004 au fost înregistrate doar 1470 localităţi rurale în raport cu 1859 la recensământul din 1959. Avem 309 localităţi rurale cu populaţie sub o mie de persoane, 232 cu populaţie sub cinci sute de locuitori, 83 sub 200 persoane, 44 de localităţi cu populaţie sub o sută de persoane 28 localităţi sub 50 de persoane, iar încă 28 doar numai cu 10-25 persoane.
Zilnic populaţia rurală se reduce numeric cu 15-18 persoane. Satul este la finele celui de-al doilea deceniu de depopulare, a devenit o periferie la care se fac referinţe de la ocazie la ocazie. Intrăm într-o stare de vid a existenţei rurale sau în criză rurală”, a menţionat Valeriu Sainsus, dr. conf. ASEM.
